Podul suspinelor condamnaţilor la moarte
Potrivit legendei, numele său se referă la suspinele condamnaţilor la moarte care mergeau pe ultimul drum.
Potrivit legendei, numele său se referă la suspinele condamnaţilor la moarte care mergeau pe ultimul drum.
Christopher Marlowe a fost recunoscut oficial ca fiind co-autorul a trei dintre piesele lui Shakespeare.
Capetele tăiate ale trădătorilor erau expuse pe Podul Londrei, din timpul Angliei moderne timpurii.
Hawaii este chiar în centrul Oceanului Pacific, şi ca atare a fost întotdeauna intersecţia imperiilor.
Povestea lui David şi Goliat şi-a depăşit originile sale biblice pentru a deveni un proverb comun pentru o victorie improbabilă. Dar, se întreabă autorul Malcolm Gladwell, este relatată povestea, exact precum a avut ea loc?
Din câte se ştie până acum, primele trotuare ar fi apărut în zona Anatoliei, în urmă cu circa 4000 de ani.
În luna mai a anului 1976 în New York City, Roger Sharpe privea nervos cum membrii consiliului local din Manhattan, se îngrămădeau în sala de judecată.
Faptul că aerul condiţionat este una dintre cele mai mari descoperiri din lume, poate fi argumentat, însă contra argumentele lansate în 35 de grade Celsius, vor începe să sune destul de patetic.