Cele mai interesante stiinţe despre NET

Publicitate

Ce joburi vor exista în 10 ani?

Actuala generaţie de studenţi ar putea alege cariera de proiectare a corpurilor umane sau de a ghida turişti prin galaxia noastră, sugerează un nou raport.

Publicitate
Alte articole

Ne poate îmbolnăvi internetul?

Dependenţii de Internet sunt cu 30% mai predispuşi la a lua gripă decât persoanele care nu au o astfel de dependenţă, potrivit unui studiu al universităţilor Swansea şi Milano.

Succesul imens al jocului de cercetare a demenţei

Deutsche Telekom, una dintre cele mai importante companii de telecomunicaţii din lume, a lansat un joc inovator pentru dispozitivele mobile, intitulat Sea Hero Quest, care îmbină plăcerea de a juca cu susţinerea unei cauze pentru binele comunităţii.

Femeia care a mâncat un fulger

O femeie a suferit arsuri severe în zona feselor după ce energia provocată de un fulger i-a pătruns în gură, iar apoi i-a traversat corpul.

Suferim de alergie la telefoane mobile şi televizoare?

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), deşi nu este încă recunoscută ca atare, sensibilitatea la undele electromagnetice este o maladie în toată puterea cuvântului, de care sufera circa 3% din populaţia globului.

Publicitate
Alte articole

„i” de la iPhone

Cele mai multe dintre produsele Apple sunt recunoscute după iniţiala "i". Fie că vorbim de iMac, iPod, iPhone sau iPad, prefixul este omniprezent pe piaţă începând cu lansarea lui iMac, în anul 1998. Ce reprezintă, însă, această literă?