Imagini fascinante ale animalelor cu două capete, descoperite în natură
O raritate descoperită în natură, care este studiată de foarte mult timp.
O raritate descoperită în natură, care este studiată de foarte mult timp.
Fernando Abellanas şi-a „agăţat” propriul birou, sub un pod din Valencia.
Izolarea socială, singurătatea ar putea putea reprezenta o ameninţare mai mare asupra sănătăţii publice decât obezitatea, spun cercetătorii.
O fi de la ochelari?
De ce pana de curent din 1977 a provocat New York-ului ce mai întunecate ore.
Obsesia statelor dominante pentru supremaţie şi setea de victorie, instaurează Marea Criză Economică şi armează cam tot ce mişcă.
Contrar credinţei populare, zâmbitul ne face să părem mai în vârstă.
Exerciţiile fizice de înaltă intensitate ar putea încetini procesul de îmbătrânire, cu aproape un deceniu.
Secretul ascuns într-o cană de la Auschwitz a fost descoperit după 70 de ani.
Oricât de uimitoare şi frumoase ar fi stelele şi planetele, frumuseţea lor este întrecută de acele lumini rare ale cerului, numite fenomene optice în atmosferă.
Premiul Grammy se oferă pentru realizări deosebite în domeniul înregistrărilor muzicale.
O fi cutremurul produs? Sau poate valul seismic? Dar cum rămâne cu tsunami-ul sau căldura pe care o degajă un astfel de corp ceresc?
Cea mai ciudată bătălie din Al Doilea Război mondial.
Magazinele „klek” sunt mici prăvălii convenabile care apar de nicăieri, în plin trotuar, ce operează direct din subsolurile clădirilor.
Este pisica morocănoasă cu adevărat morocănoasă?